Am de povestit despre doua concerte. Primul din prisma platitorului de bilet (desi l-am primit cado’) si al doilea din cea a trecatorului care a observat ca se poate urmari concertul si din afara spatiului dedicat lui… adica de pe strada… de pe trotuar… in fund pe trotuar!

Garry Moore. Mult bun simt. Patru oameni imbracati modest dar cu un bagaj muzical infinit de mare, care au demonstrat ca se poate canta superb si fara scenografii impresionante, lumini multicolore sau costume de scena. Lectie de muzica in tonalitatea “Empty rooms”…

Cranberries s-au prezentat asa cum sunt. O trupa reunita dupa 7 ani pentru acest set de concerte (sau poate mai mult). Nu m-au dezamagit, nu m-au impresionat. Am primit si “Salvation” si “Zombie” si “Linger”… De fapt am primit tot ce asteptam. Mi-a placut afirmatia irlandezei Dolores O’Riordan facuta aproape de finalul concertului: “We are what we deserve“….

Nu mi-am gasit cuvintele, desi au trecut 3 zile si am avut destul timp sa le caut.

Pe foarte scurt: concert Rammstein. Sound (parca “sunet” nu explica exact ce a fost acolo), muzica, lumini, decor, scenografie, flacari, explozii, cascadorie, artificii, confetii, tun de spuma. Mai exact un spectacol in adevaratul sens al cuvantului. Nemteste, totul la secunda. Nimic nu a intarziat, nimic nu a aparut prea devreme. 1 ora si jumatate de feerie si extaz in care nu ma mai opream din datul din cap aferent expresiei “bai esti nebun….!”

Creatie impecabila, munca imensa, executie perfecta, satisfactia spectatorului maxima.

“Multumesc frumos” pronuntat de doua ori, “mainile sus” sau “Rammstein va iubeste”, plimbarea steagului romanesc prin public atunci cand claparul a tras o tura cu barca pe bratele publicului, precum si cele doua reverente prelungite din care una executata intr-un genunchi, cu mana la piept si capul plecat, m-au facut sa spun ca si neamtul este cald!

Impresia ca am fost tratata pe picior de egalitate cu orice spectator din lumea asta mare, si ca membrii trupei si-au dat silinta sa iasa concertul ca si cum ar fi fost unul dintre cele mai importante, este cea care ma face sa concluzionez:

Ce mai avem de facut pe lumea asta?? Sa vedem sau revedem Rammstein oriunde vom putea!!!

12 iunie, Piata Parlamentului, ora 20:10 intra pe scena si incepe sa cante. Ora 22:40 incheie concertul. Impresia unui eveniment de calitate, cald, natural, fara pretentii de “mondial”, fara efecte scenografice, doar muzica buna, imi va ramane intiparita pentru mult timp de acum incolo.

Sir Elton John… acest “Rocket man” intr-un “Circle of life” bucurestean, ca o “Candle in the wind” cantand mie parca, “Your song”, rugandu-ma sa “Don’t let the sun go down on me” si spunandu-mi “Sorry seems to be the hardest word” intr-o lume in care indiferent de ce “Sacrifice” fac, “I’m still standing”.

Mare artist, mare concert!

Si pentru ca tot vorbim de muzica buna, va ofer spre auditie, o piesa bestiala care imi provoaca trairi puternice chiar si pe aceasta canicula insipida si incolora care nu se mai opreste… Sa deschida naiba cineva usa la frigiderul ala!

Adam Lambert – “What aya wont from me”