O stiati?

If I could recapture
All of the memories
And bring them to life
Surely I would
Hear the distant laughter
Wasn’t it you and me
Surviving the night
You’re fading out of my sight
Swiftly
Chorus:
You’re vanishing
Drifting away
You’re vanishing

I was so enraptured
No sensibility
To open my eyes
I misunderstood
Now you’re fading faster
It’s suddenly hard to see
You’re taking the light
Letting the shadows inside
Swiftly

Chorus

Reaching out into the distance
Searching for spirits of the past
Just a trace of your existence to grasp
And if somehow I could recapture
All of the memories
And bring them to life
Lord knows I would
But now you’re fading faster
Getting so hard to see
Taking the light
Letting the darkness inside
Swiftly
Chorus

Voua nu?

Seara de Inviere o petrec in familie. In copilarie mergeam la biserica Razoare impreuna cu toata gasca si parintii aferenti. Imi aduc aminte de valurile de inghesuiala, din care rasunau razlet vocile viitorilor posesori de progenituri incadrate la infractionalitate juvenila: “…faceti loc… faceti loc va rog… nu mai impinge nene!… aoleu ce lumee!…”. In urma lor, evident, credinciosii observau ca-s mai usori cu un portmoneu, un ceas, o bijuterie…

In adolescenta, cararile relationale mi-au indreptat pasii pascali spre biserica Sf. Constantin. Parea un loc uitat de lume desi este plasata foarte aproape de centrul capitalei. In fiecare an, gaseam aici oameni putini, tacuti, ale caror voci abia se auzeau inganand “Hristos a inviat din morti…” Ba chiar aveam senzatia ca le e rusine sa nu cante prea prost sau prea tare, sa nu deranjeze vecinul din dreapta. Mi-aduc aminte acel murmur timid si stiu ca mi-a ridicat cumva stacheta vis a vis de asteptarile pe care le voi avea de acum incolo, pentru cele cateva ore de sarbatoare crestina.

Anul 2009. Un Bucuresti mai aglomerat, mai energic, mai politizat, mai UE-zat, mai E-izat, mai acatarii cu bunele si rele lui… ziceam eu, sperand ca toate cele de mai sus reprezinta in final un complex de factori, care ar trebui sa duca la o singura caracteristica: MAI CIVILIZAT.

Nu concluzionez ca nu ar fi! Dar, fiind nevoita in noaptea de Pasti sa traversez curtea biserici noastre dintre blocuri (nu ii cunosc hramul), am trait o mica epopee de civilizatie si cultura urbana, model aprilie 2009. In afara de faptul ca toala lumea incerca sa avanseze stand pe loc, am observat la toti o disponibilitate imensa pentru scandal, carcoteli si rautate. O placere deosebita sa afirme “ia uite, se impinge nesimtita, baga copilul la inaintare…” sau “nu te-o opri Sfantu’ aici in fata mea, ca abia mi-am gasit locul” sau sa strige “da un’ te duci draga nu vezi ca nu e loc? fira-ti voi sa fiti ca nu va mai ajuge”- in conditiile in care ceream scuze la fiecare expiratie incercand din rasputeri sa o feresc pe Corina, nepoata mea si sa si ajung langa prietena mea, undeva in spatele bisercii. Deschid telefonul si o sun pe Uca sa o intreb unde trebuie sa ma opresc. O doamna la fel de disponibila ca toti ceilalti, aude discutia mea cu Uca in care imi aratam dezamagirea si scarba traita pe aleile bisericii, si comenteaza inutil si evident neintrebata.* Ma intorc si rostesc: “stimata doamna, nu ma adresam dvs, vorbeam la telefon, dar acum o fac… sunteti atat de … romanca!!!!”

Asa este suntem atat de disponibili la scandal, certuri, injuraturi, raca, barfa, rautati, agresiune, violenta incat nici macar Sfanta Zi de Pasti nu a reusit sa ne aseze vreun pic pe locul credinciosului iertator, modest, simplu si saritor.

Anul 2009… un Bucuresti mai …..trist!

*Stiu, nu se pune virgula inainte de “si” dar chiar se cerea pentru acuratetea lecturii!